Cum privim noi,viermii si ciumpalacii,discursul lui Ponta.

Primit cu suprindere sau contestat categoric, discursul lui Victor Ponta la investirea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu este un document care trebuie citit în spiritul şi nu doar în litera sa. Dând o replică fermă celor care acuză USL că se mulţumeşte numai să critice fără să vină cu soluţii, discursul lui Victor Ponta este, dincolo de tonul său ponderat, o provocare pentru noul Executiv, prin susţinerea pentru cele 15 proiecte europene,sociale şi anticorupţie, condiţie pentru un dialog cu Cabinetul Ungureanu, dar numai „în măsura în care acest dialog va exista.” 
 Acesta este, cred, mesajul pe care a dorit să îl transmită Victor Ponta, un mesaj constructiv,tehnic, aflat în opoziţie cu intoleranţa politică şi cu ura patologică a lui Traian Băsescu pentru ideea de dialog democratic. A clama, însă,  că Victor Ponta a bătut palma cu Puterea sau că USL-ul se va rupe- aşa cum s-au grăbit să facă bocitoarele portocalii- este o dovadă de crasă imaturitate politică din partea celor care îşi iau himerele drept realitate.
 Aparţinând generaţiei tinere pe care Traian Băsescu a chemat-o să facă o schimbare în viaţa politică a României, Victor Ponta este, cu certitudine, unul dintre cei care îl va ajuta pe autocratul şef al statului să dea primul exemplu despre cum crede că vechea generaţie de politicieni trebuie să lase puterea. În cazul lui Traian Băsescu şi al clicii sale aceasta înseamnă alegeri anticipate care să dea României şi românilor un alt parlament, un alt guvern şi un alt preşedinte. 

Discursul lui Ponta este indreptat impotriva  guvernanţilor care au privit,din jilturile lor , detaşaţi  cum mor oameni,batrani si copii, sub nametii cat casa ,au privit detasati doleanţele oamenilor, cărora le promiseseră cândva că „vor trăi bine”.Ar trebui declarat doliu national,nu credeti?! Promisiuni de care au uitat imediat după ce le-au obţinut votul… Cu toate acestea, protestele au reprezentat înainte de toate o lecţie dată de cetăţeni autorităţilor. Pentru prima dată, după multă vreme, Traian Băsescu, preşedintele-jucător al României, a dat înapoi. Glasul mulţimii a fost mai puternic decât dorinţele „jucătorului”, obişnuit să monopolizeze întreaga situaţie, să aibă mereu un discurs pregătit şi o lacrimă în colţul ochiului  .

Eu ,ca sustinator al lui Victor Ponta,vierme si ciumpalac ce ma aflu ,nu voi ceda,pentru ca lupii tineri portocalii îşi încălzesc scaunele, le potrivesc înălţimea. Iar ca mine continua sa protesteze viermi si ciumpalci in Piata Universitatii si in pietele altor localitati din tara.Viermi si ciumpalaci sunt si ei: 

Paraschivoiu Vlad, student la UNEFS, anul I, 20 de ani – „Am venit în Piaţă în semn de solidaritate cu oamenii”:
Am venit în Piaţă în semn de solidaritate cu oamenii, pentru că nu am suportat să văd oameni bătrâni care încearcă efectiv să reziste frigului ăsta şi tineretul să văd că nu poate să facă absolut nimic. Oamenii au un trai dificil… Eu cred că sărăcia i-a determinat pe oameni să facă lucrul acesta. Şi am ieşit în primul rând în semn de solidaritate cu ei şi pentru că îmi respect ţara în care am crescut. Eu nu am venit de foame, îi mul­ţumesc lui Dumnezeu că am nişte părinţi care mă ajută. Astăzi a fost o şedinţă şi îi vom sprijini pe cei de la ACTA şi îi vom sprijini şi vom fi solidari cu ei şi sper ca ei să facă la fel şi să vină cu noi la proteste. Eu respect supoterii şi vreau să fac o precizare. Majoritatea suporterilor sunt mult mai patrioţi decât oamenii de rând care sunt comozi. Nu, nu sunt sub nici o formă huligani…. Bine, fiecare pădure are uscăciunile ei.

Alis Iancu, 30 de ani, lector universitar SNSPA-„O s-o ţinem aşa până la primăvară, până vine căldura”:

Vin în Piaţă pentru că interesele femeilor nu sunt reprezentate în această ţară şi doresc să subliniez importanţa protestului paşnic pentru democraţie. Cred că sunt foarte mulţi oameni în România a căror voce nu se aude. Iar a spune la tv că avem „dialog social” mi se pare o glumă proastă. Aşadar, o s-o ţinem aşa până la primăvară, până vine căldura, astfel încât tot mai multă lume să vină şi să vorbească.
Cred că trebuie să insistăm, să avem răbdare, pentru că în România nu există exerciţiul protestului spon­tan. Femeile din politică ar trebui să fie mai multe, ca să-şi poată im­pune o agendă proprie. Momentan, majoritatea, dar nu toate, preiau o agendă făcută de bărbaţi. Trebuie să fim mai multe, apoi să vedem cum im­punem ceva specific pentru noi.Alexandru Cioabă, 24 de ani, angajat la o firmă de publicitate-„Au plecat papusarii si-au venit papusile:

Pentru o schimbare majoră în bine vin în Piaţă. Pentru că nu se mai poate. Nu cred nici în celelalte partide, deşi văd că s-a cam politizat Piaţa. N-aş vrea să dezvolt, pentru că nu vreau să-mi fac posibili inamici. Eu probleme individuale nu am, dar vin pentru că-mi doresc o şosea pe care să se circule ca lumea, vreau şi eu ca oamenii din jurul meu să fie educaţi, să nu-mi fie ruşine când mă duc în alte ţări că sunt român. Vreau o ţară ca-n „afară”.
Despre Guvern, au plecat păpuşarii şi-au venit păpuşile, pentru că se văd sforile. E total irelevant. Avem nevoie de alegeri anticipate, pe termen scurt. Iar pe termen lung văd crearea unor noi partide de tineri, oameni cu capul pe umeri, care n-au legătura cu era comunistă. Adică ceva nou.

 
Dango David,20 de ani,sudent la Informatica-„Momentan se pare că avem un feedback pozitiv:
Am venit în Piaţă să protestez alături de toţi românii. Nu doar din punct de vedere al politicii, care este cu totul precară, ci şi pentru alte nedreptăţi, cum ar fi ACTA şi exploatarea ga­zelor de şist.
Momentan se pare ca avem un feedback pozitiv, Guvernul a căzut, ceea ce ne dă şi mai multă putere să protestăm.
Vine şi căldura, nu ne sperie pe noi temperaturile astea foarte scăzute, suntem convinşi că, o dată cu venirea primăverii, mulţi români vor veni să protesteze. Ma­nifestez şi împotriva ACTA, este cea mai tristă dovadă a faptului că oamenii urmează a fi monitorizaţi din orice punct de vedere.
Nu sunt de acord  ca cineva să-mi monitorizeze mail-urile şi discuţiile. Desigur, aceste lucruri se întâmplau şi până acum, dar acum vor putea fi făcute aceste abuzuri cu acte în regulă, fără vreun mandat.
 
David Cristian, istoric, 30 de ani-„Vin in Piata pentru drepturile mele de cetatean:
Vin în Piaţă aproape de la începutul mişcărilor, pentru drepturile mele de cetăţean, în general, ca şi suporter pentru drepturile mele, în particular. Din punct de vedere cetăţenesc, consider că nu mai sunt reprezentat de foarte multă vreme de autorităţile statului, pornind de la cele locale până la cele naţionale, de genul pre­şe­dintelui Băsescu, care promovează interesele unei companii miniere private şi, bineînţeles, toate celelalte autorităţi ale statului care sunt rupte de realităţile curente. Despre ACTA nu cunosc foarte multe, este un docu­ment interna­ţio­nal care a fost negociat iniţial în secret şi recent a fost semnat de România şi o serie de alte state europene. Asta spune multe despre atitudinea autorităţilor române, care au ales să semneze în numele nostru şi pentru noi acest document.
 
Raluca Durbacă, 28 de ani, scenarist de film-„Trebuia sa stea la SIE domnul spion:
Am venit din solidaritate în Piaţă. Sunt aici să protestez împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pentru că nu mi-a plăcut ce-a făcut cu Arafat. Gesturile preşedintelui arată ce fel de om este. Pe lângă asta, m-am identificat cu mai multe subiecte pentru care merită să strigi, să lupţi şi să îngheţi. Unele cu temă ecologistă, cum ar fi Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist. În continuare sunt împotriva legii Sănătăţii cu coplată, vreau transparenţă în procesul legislativ, nu înţeleg ce se întâmplă, când se întâmplă. Vreau transparenţă în procesul electoral. Nu mai vreau alegeri fraudate. Vreau altă ţară. Despre noul premier, nu pot decât să spun că o să-şi strice imaginea. Postul ăsta este mai mult de terfeleală, trebuia să stea la SIE domnul spion, era mai bine acolo.
 
Andreea Bragă, doctorand în Ştiinţe Politice, 25 de ani-„Imi doresc o responsabilizare a clasei politice:
Îmi do­resc să schimb lucrurile în bine, mi-am dorit asta în primul an în care am dat la facultate. Sunt aici pen­tru că eu cred în democraţie, îmi do­resc una funcţională, îmi doresc ca drepturile omului să fie respecta­te şi nişte legi care să nu permită să fie încăl­cate. Individual, mă supără lipsa de reacţie a oamenilor, mă deranjea­ză lipsa de speranţă, faptul că s-au apla­tizat şi nu reacţionează, îmi do­resc să ştie că e dreptul lor să pro­tes­teze. În calitate de cetăţeni ai acestei ţări, au dreptul să-i tragă la răspundere pe oamenii politici. Schimbările care s-au întâmplat la vârf sunt unele fără fond, nu sunt unele structurale. Îmi doresc ca preşedintele să demisioneze, dar şi o responsabilizare a clasei politice. Îmi doresc o clasă politică cu bun simţ, în sensul în care ar trebui să fie atenţi la interesele oamenilor pe care îi reprezintă.
 
Ovidiu Manole, 37 de ani, lucrează „în afară”, pe o platformă petroliera-„Vreau o democratie participativa:
Sunt în Piaţă pentru că vreau altceva. Asta este ideea principală. Mă refer la clasa politica. Se poate un alt sistem politic, unul în care oamenii să decidă.
Se poate un alt sistem în care oamenii să fie implicaţi în luarea deciziilor, o democraţie participativă. Putem face saltul. A fost bună o perioada şi democraţia reprezentativă, dar cred că putem face trecerea la participativă. Asta e ideea mea. Despre noul guvern, e o cacealma, nimic mai mult. Sunt aici şi împotriva ACTA, cred că nu ar trebui aprobată. Şi nu e vorba că mă deranjează că nu s-a discutat cu populaţia acest lucru. Nu ar fi trebuit aprobată şi punct. Este o subfaţadă a protejării drepturilor de autor, cu scopul de a cotrola ce fac şi ce gândesc oamenii.
 
Tudorina Mihai, traducătoare, 32 de ani-„Domnul Traian Basescu nu ma mai reprezinta:
Îmi doresc foarte mult o altfel de po­litică în România, o politică mult mai apropiată de cetăţeni, de nevoile lor, de interesele lor, de politicieni mult mai interesaţi de ceea ce se întâmplă cu cetăţenii şi nu de afacerile lor. Domnul Traian Băsescu şi-a depăşit cu mult atribuţiile din fişa postului, pe mine personal nu mă mai reprezintă, nu-l mai doresc preşedinte al Ro­mâ­niei. Deşi a fost votat în această funcţie, consider că şi-a pierdut orice urmă de credibilitate şi respect din partea cetăţenilor. Nu respectă Constituţia şi abuzează de funcţia pe care o are. Protestez şi împotriva ACTA, voi fi prezentă sâmbăta la mani­festaţii, consider că s-a luat o decizie complet greşită din partea statului român, de a semna acest act. Încă o dată, s-a semnat fără nici un fel de dezbatere sau consultare publică.
 
Mihai Andrei, ingi­ner de telecomunicaţii, 29 de ani-„Daca nu ne unim acum toti nu o sa facem nicio schimbare,cand ne vom trezi va fi prea tarziu:

Tot ceea ce înseamnă clasă politică nu mai am încredere în ei. S-a văzut din prima zi de proteste că această clasă politică nu ne apreciază. Problema care a fost? Arafat. Cei care vor să schimbe legile nu ţin cont de populaţie. Şi s-a văzut asta din moment ce un expert ca Arafat a zis că legea sănătăţii pe domeniu sistem de urgenţă nu trebuie schimbată, iar ei susţin anumite interese politice. Ulterior s-a dovedit că clasa politică nu are nici măcar un studiu de impact asupra legii care au făcut ei presiuni şi au ieşit oameni competenţi din sistem ca să se aplice această lege. Şi atunci ne-am dat seama că e nevoie de o schimbare majoră. Nu mai putem să fim pasivi cu tot ceea e se întâmplă. E inadmisibil ceea ce se întâmplă. Problema e că am ajuns în zilele astea în care îţi este frică să treci strada pe trecerea de pietoni, pentru că te calcă o maşină şi nu ştii a doua zi ce se întâmplă. Dacă îţi dau ţie dreptate sau se mută trecerea de pietoni. E un stat în care nu mai ai încredere în ziua de mâine. Despre noul Guvern am o părere destul de proastă. După câte am înţeles eu miniştrii puşi în funcţii sunt secretarii foştilor miniştri. Dacă ei au stat sub îndrumarea acelor oameni care nu şi-au făcut datoria, mai mult ca sigur că nici ei nu şi-o vor face.

 
Alexandru Alexe, web designer, 27 de ani-„E clar ca protestele astea sunt de durata si vor evolua:
Nu e prima data când vin în Piaţa Universităţii. Nici pe 13 ianuarie nu a fost prima dată. Am avut de îndurat cu Jandarmeria cu opresiunea Legii 60 şi mă bucur fantastic că facem o lună de zile. Românii sunt solidari, românii au învăţat să le pese de ceilalţi. Dincolo de faptul că sunt puţini oameni în piaţă este absolut normal ca la adăpostul unor incinte ne întâlnim grupuri-grupuleţe şi ne coagulăm, ne organizăm. E clar că protestele astea sunt de durată, vor ţine foarte mult şi vor evolua. Se va depăşi stadiul de scandări, se va depăşi stadiul de huo şi de jos, jos, jos, pentru că putem mai mult de atât. Noi putem să aplicăm presiune şi putem modifica cu adevărat sistemul politic în fundamentele lui.  Noi asta dorim, noi tinerii din piaţă şi suntem mult mai mulţi în fiecare seară. Considerăm că aducând alegerile, spre exemplu acuma, nu reuşim decât o schimbare de ambalaj. În schimb, ACTA ne afectează pe toţi. Trata­tul acesta legalizează spionajul statului şi al agenţilor economici asupra cetăţenilor de rând. Providerii de internet sunt obligaţi să tragă cu ochiul constant în tot traficul vostru. Vă vor fi luate la puricat emailuri, conversaţii de pe facebook, nu va mai exista intimitate pentru că ei vor face puricare a conversaţiilor în căutare de conţinut piratat. Nu au nevoie nici măcar de suspiciunea că tu ai conţinut piratat. Este un abuz la adresa drepturilor fundamentale umane.
 
Ioana Dodi, studentă SNSPA, 23 de ani-„Categoric «Jos Traian Băsescu», pentru că este un preşedinte care a încălcat în mod repetat Constituţia”:
Sunt aici, în piaţă, pentru că îmi doresc demisia Guvernului, ceea ce s-a şi întamplat, demisia preşedintelui şi reformarea întregului sistem. Suntem aici in piaţă multe persoane cu interese total diferite din anumite puncte de vedere, dar cu lucruri în comun.
Şi anume, dorinţa de a fi luaţi în considerare atunci când se formulează o politică pentru noi. Noul posibil guvern nu mă convinge din punct de vedere al competenţei, aşa că noi vom fi aici indiferent din ce guvern se va forma.
Suntem aici pentru că dorim o schimbare a modului în care sunt formultate politicile, adică să fie luaţi în considerare şi cei pentru care le formulează. Marea majoritate a celor de aici suntem şi împotriva ACTA, pentru că îngrădeşte clar libertăţile fiecăruia dintre noi. În plus, acest tratat a fost semnat fără să fie consultat şi poporul.
„Jos Traian Băsescu”, categoric pentru că este un preşedinte care a încălcat în mod repetat Constituţia, care are un comportament şi un discurs discriminatoriu, rasist şi care s-a comportat ca un dictator pentru că şi-a depăşit cu totul atribuţiile din Constituţie, acţionând în locul premierului, în locul ministrului…
Nu mai are legitimitate. Şi dacă mâine ar fi votat un nou preşedinte şi ar încălca Constituţia şi legile aş fi aici şi împotriva lui”.
 
O lună de zile de proteste. O lună în care noi romanii ne cerem cu stoicism drepturile. Am îngheţat la temperaturi de minus 15 grade Celsius şi am învins ninsoarea şi rafalele de vânt care nu de puţine ori ne-au  brăzdat faţa. Însă am rezistat. Mai mult, nu am uitat să fim oameni,nu am uitat sa fim sprijin celor ingropati de vii sub nameti,celor care „si-au construit case prea mici”..
În aceste zile când multe localităţi ale ţării sunt captive sub nămeţi, iar oamenii mor cu zile în lipsa hranei şi a medicamentelor, proaspătul prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, îşi varsă năduful pe cei loviţi de urgie, acuzându-i că ”stau în case la căldură”.Noroc cu oamenii de bine din aceasta tara care au inteles ca cei acoperiti de nameti nu mor beti si nu stau la caldura.  
Ca se numeste  guvernarea Boc sau guvernarea Ungureanu ,aceeasi Marie cu alta palarie, este cea mai dezastruoasa guvernare a României post-decembriste. O guvernare de pe urma căreia, deşi nu avem infrastructură la nivel european, avem asfaltatori multimilionari.