Votul poate învinge trocul!

Votul poate învinge trocul! Dar este esenţial ca toţi românii care au încredere în Victor Ponta să meargă la vot pe 2 noiembrie 2014, chiar dacă sunt convinşi că-şi vor putea exprima opţiunea şi două săptămâni mai târziu.”

Unii dintre alegători se pot gândi să-şi „salveze” energia până pe 16 noiembrie. Ar fi o eroare, alegerile prezidenţiale se câştigă în ambele tururi. Iar primul tur are o miză uriaşă: dacă se confirmă rezultatele din sondaje, şi pe 2 noiembrie 2014 între Victor Ponta şi Klaus Johannis se va înregistra o diferenţă mai mare de 6-7 procente, primarul Sibiului va fi scos din cursa prezidenţială, devenind, oficial, cel mai slab contracandidat din istoria democraţiei din România. Reamintesc că, după 1992, niciodată între primii doi clasaţi după primul tur nu a existat un decalaj mai mare de 6-7 procente! Dacă Victor Ponta va reuşi performanţa de a depăşi acest nivel, va face un pas decisiv către Palatul Cotroceni. Totodata, o detaşare netă a actualului premier va descuraja şi trocurile pregătite pentru turul doi între Klaus Johannis şi ceilalţi candidaţi aruncaţi în luptă de Traian Basescu, care se tot pregătesc să-şi ofere unii altora blana ursului din pădure. O susţinere populară masivă pentru Victor Ponta, confirmată încă din primul tur, le va reduce drastic posibilităţile.

Apropie-te mai mult de starea de fapt si votează cu responsabilitate. Cu putină „unitate” si interes pentru tară, romanii ar putea economisi efortul de a avea un turul doi; Victor Ponta poate fi presedintele Romaniei din primul tur dacă si numai dacă romanii vor vota pentru ROMANIA !!! Numai o tară cu un popor segregat ajunge la ture in jurul turelor. Mergeti la vot in număr cat mai mare, devreme, nu lăsati pe mai tarziu, nu fiti ultimii dacă vreti ca Romania sa fie printre primii. Nu sunteti sătui de aroganta si fătarnicia contra-canditatilor lui Ponta? Personal voi acorda o sansă lui Victor Ponta si nu cred ca va fi o „Poantă”, ci  o „Victorie”.

A venit momentul ca generația celor care nu erau încă majori la Revoluție să ducă mai departe proiectul libertății și bunăstării pentru care tineri de aceeași vârstă au murit în acele zile de decembrie.

România nu mai poate rezista cu atâta scandal și cu boicotarea internă a proiectelor de interes național. Victor Ponta va fi Președintele care unește, care pune preț pe echipă și pe capacitatea sa de a genera consens pe marile proiecte ale națiunii.

România nu scapă în aceste zile de un Președinte, ci de un regim care s-a perpetuat la putere ignorând voința cetățenilor. Victor Ponta nu are nimic de-a face cu Traian Băsescu și reprezintă schimbarea până la capăt.

Pe cât de tânăr, pe atât de priceput s-a dovedit Victor Ponta în a susține la nivel european și internațional interesele României. Multiplele vizite externe în cele mai importante capitale ale lumii sunt o dovadă.

Victor Ponta are un proiect pentru România care înseamnă Vest, dezvoltare pentru fiecare, independență energetică, justiție pentru toți și promovarea valorilor în societate.

După ce ne-am recăpătat mândria de a fi români, e timpul să redevenim mândri și de Președintele nostru. Victor Ponta Președinte!

vp cover